In the sun

"I believe in Christianity as I believe that the sun has risen: not only because I see it, but because by it I see everything else. " C. S. Lewis

Gandurile unui pacatos

"Ah! In ce moment monstruos si patimas se rugase ca portretul sa poarte povara zilelor lui iar el sa-si mentina splendoarea nepatata a tineretii eterne! Intregul lui esec se datora acestui lucru. Ar fi fost mai bine pentru el daca fiecare pacat al vietii ar fi adus o data cu el si pedeapsa neintarziata. In pedeapsa exista purificare. Nu 'Iarta greselile noastre', ci 'Pedepseste-ne pentru faradelegile noastre' ar trebui sa fie rugaciunea unui om fata de un Dumnezeu cu adevarat drept." (Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde)

Si cat as vrea si eu sa pot spune la fel

Frodo despre drumul spre Muntele Orodruin: "Nici o clipa n-am nadajduit ca o sa pot ajunge dincolo. Si nici acum nu vad vreo raza de speranta. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa fac tot ce-mi sta in puteri." (Stapanul Inelului - Intorcerea Regelui - J.R.R. Tolkien)

Omul - cine-l poate intelege

Tacem si nu spunem, nu indraznim nici sa intrebam si nici sa marturisim ... si cu toate astea singuri ne cream proriile confuzii si nelamuriri aruncand cuvinte mai in gluma mai in serios din mijlocul frustrarii, nemultumirii, amaraciunii si invidei ce clocoteste in noi.

Pana si cuvintele care le scriu, nu-s decat o dovada a acestui fapt, un nereusit gest de afirmare ... Daca as fi tacut si as fi tinut furtuna sub obloc ...

Wish list - 2011

1. Sa invat sa cant la chitara
2. O chitara
3. Sa iau carnetul
4. O masina
5. Sa merg mai des la inot
6. Sa ies din tara

... and still counting.

... waiting to be awaken

A step follows another step and a turn follows another turn and every choice you make in following a direction, would mostly determin you to choose the same direction the next time you face the same intersection.
So watch over your choices, 'cause the choice of today will be choice of tommorow and once there's a road in the middle of the field, the other roads(be it the good or the bad ones) are now covered with grass, 'cause no one has choosed to walk along them anymore. So after a while what will it be? A forgoten path or a road you're so used to walk on (be it a good or bad one).

But now you know, now you know you can't come back on your own from the dream you choose to believe it's reality, even if you know it's a dream and a lie. You wonder what's reality anymore, when all your fellings are telling you that where you are now it feels good and safe, so it's real.

But the pain, is the pain the only "kick" that can bring you to reality?
But you know you'll never hurt yourself just so you can find out that your dreaming and that you have to feel pain to know it's real and when you feel no pain anymore, you'll have to feel it again so you would awake from the other dream, because with every step and every lie, you've chosen to dream in another dream and in another dream, and in onther dream.

I wonder who will be the one to awaken me, cause i know where i am, but i also know i can't go back on my own and i can only go farther into the deep dream. I'm dreaming.

But who's the one i have to awaken? Have i cared and listened?

In the end, everything only proves that i'm only waiting ... to be awaken.

Who we are

"Men go abroad to wonder at the heights of mountains,
at the huge waves of the sea, at the long courses of the rivers,
at the vast compass of the ocean,
at the circular motions of the stars,
and they pass by themselves without wondering."
(Saint Augustine)

... waiting to be hearded

“I watched her—the way her shoulders moved with the tilt of her head, how her smile lit up the six people around her, how her hair, tucked behind her ears, framed her face like baby’s breath. I thought about how the sound of her heart beating sounded the rhythm for our dance atop the magnolia floor. I wanted to tell her all this, but didn’t know how. Just because something is broken doesn’t mean it’s no good. Doesn’t mean you throw it away. It just means it’s broken, and broken is okay. I wanted to tell her that broken is still beautiful, still works, still wakes me in the morning, and at the end of every day past and those to come, I can love broken.” (Charles Martin - Maggie)

Fantana goala

Candva, undeva, intr-un tinut arid, nu departe de o padure uscata, era o fantana goala pe care o vizitam adesea. Langa fantana era asezata icoana unui sfant si zi de zi ma duceam acolo ca sa beau apa din acea fantana si ca sa ma inchin la icoana. Si desi nu gaseam apa, eu continuam sa merg acolo zi de zi, insetata si sa ma inchin, in speranta ca intr-o zi, voi gasi apa care sa-mi astampere setea.
Nu a fost asa si dupa multe zile, saptamani si luni, am reusit sa renunt la a mai merge la acea fantana. A fost foarte greu la inceput si cand nu mai puteam de sete, dadeam o fuga repede pana acolo, doar ca sabma conving ca nimic nu s-a schimbat si nici nu se va schimba. Cu timpul am reusit sa uit de fantana aceasta si asta pentru ca intr-o zi, luand alte cai laturalnice padurii, am dat de o noua fantana, avand o noua icoana.
La inceput am gasit apa, dar a secat atat de repede. S-a transformat si aceasta intr-o fantana goala, iar eu, in ciuda experientei anterioare am continuat sa vin la aceasta fantana in cautarea apei pe care nu am gasit-o. Mi-a luat si de aceasta data mult timp pana sa renunt la obiceiul de a mai veni la fantana goala, iar dupa cativa ani am reusit.
Si ca sa nu mai am parte de astfel de experiente, mi-am luat masuri de precautie. Mi-am impus in primul rand sa ignor setea si ori de cate ori mi s-ar fi facut sete, mi-am impus sa cred ca totul nu e decat o impresie si ca setea adevarata nu e cea pe care as fi simtit-o eu. Apoi am realizat ca pot trai si ignorand setea de apa de fantana. Am descoperit ca atunci cand nu mai puteam, lacrimile imi umpleau fantana proprie pana aproape de refuz si cu toate ca gustul nu era la fel ca cel al apei, efectul era apropiat. Apoi mi-am impus sa evit sa stau prea mult in preajma unei fantani. Am mai intalnit fantani in calea mea din care am indraznit sa gust un strop de apa, dar nimic mai mult. Am realizat ca exista si pentru mine o fantana, a carei apa sa-mi potoleasca setea, dar ca inca nu am gasit-o. Nu stiam pe atunci cum aveam sa recunosc acea fantana si nici acuma nu stiu foarte bine, dar am continuat sa evit fantanile. Asta a fost modul meu de a ma proteja.
Acuma, dupa ani de munca si restrictii, am dat de o fantana veche. A fost si ea pe lista fantanilor de care nu m-am apropiat, dar nu stiu de ce, recent, am baut apa din ea, iar acum simt ca am luat-o de la inceput. Parca tot ce am incercat sa construiesc s-a inecat in apa acelui pahar si toate zidurile care le-am ridicat au fost daramate.
Sunt mai pierduta decat la inceput asta pentru ca nu recunosc fantana. Cred cu tarie ca totul nu e decat un efect secundar al deshidratarii mele treptate, iar nevoie de a bea apa din fantana nu e decat o dorinta egoista.
Mi-e greu sa ridic iar zidurile, sa trag limitele restrictiilor si sa evit fantana acum ca toate barierele ce ma tinea departe nu mai sunt. Lupta se da in a nu ma mai intoarce la fantana care desi e plina acum, nu stiu pentru cat timp va fi asa. Iar apa din ea se prea poate sa nu fie pentru mine.
In nesiguranta inimii, aleg sa nu ascult de ea si sa ascult mai bine de ceea ce-mi dicteaza ratiunea. Daca e sa pierd, fie sa pierd, insa mi-e greu sa risc sa fiu din nou inselata de aceasta.

Crezi in vise?

"Cum ar fi daca intr-o zi as putea lasa totul in urma si as pleca undeva departe? As lua lucrurile de la zero, as incepe o noua viata facand lucrurile care doresc si-mi place sa le fac, lucrurile la care ma pricep. Cum ar fi?"
Nu e asta ceea ce ne dorim adeseori. Mai mult sau mai putin cu totii visam la un loc in care visele noastre sa devina realitate. Un vis in care visele devin realitate. Insa putini din noi credem in aceste vise si in faptul ca ele se pot implini, putini din noi luptam ca ele sa devina realitate.
Daca azi ar veni cineva la tine si te-ar invita sa pleci undeva departe, oferindu-ti toata sustinerea de care ai nevoie, concretizand fiecare vis al tau in garantii ale realitatii, ce ai face? Ai avea credinta? Ai avea curaj? Ai lasa totul ca sa incepi viata la care ai visat de la zero?
Eu una stiu ca mai degraba m-as speria. Inca nu am curajul sa lupt pentru visele mele, chiar daca am credinta ca vin de la Dumnezeu. Inca astept, sa se implineasca, dar pe masura ce astept realizez ca nu fac nimic. In lipsa mea de intelepciune, astept ca graul sa iasa din pamant ... dar n-am arat pamantul, nici n-am udat gradina, am uitat chiar sa saman samanta ... insa cu toate acestea astept, astept ca visul sa rodeasca ... si-am sa sfarsesc asteptand.

Deschide-mi ochii Doamne.