Si cata frumusete ai pus in noi

Si cata frumusete ai pus in noi!
Si nu stralucim cand ne uitam in oglinda sau cand ne spune cineva "cat de bine aratam", ci stralucim, radiem, zambim cand Te-naltam pe Tine, Parinte ceresc.
Si cata frumusete ai pus in noi! Cata frumusete, cata inocenta, cata daruiere, cat talent si Doamne cat de minunat ne-ai lasat sa te laudam. Din putinul pe care l-ai pus in noi, scoti margaritare. Si din pietre si noroi, scoti diamante slefuite.
Si cata frumusete ai pus in noi! Cata frumusete din Tine! Si cata frumusete cand chipul Tau se vede prin noi! Ce frumos Chip ai pus in noi!
Te laud, ca-ti stralucesti atat de frumos si prin Tine, stralucim si noi!

Tacere ...

Fereastra e deschisa,
Inca-si mai cheama oaspetii,
Noaptea alunecand pe lacrimi
Patrunde-n camera obscura.

Afara vantul urla-n frunze
Si ploaia moare-n picuri,
Pe masa a-nlemnit stiloul
Pe virgula foii albastre.

Pana si cartile tac,
Si-au pierdut rostul cuvintele.
Doi ochi speriati strapung
Perdeaua rosie a tacerii sfinte.

... tacere ...

Un cantec mut se-aude,
I-ademeneste cu cioburi de sange,
E cantecul sirenei,
Ii cheama sa o sarute.

Un pas inspre adanc
E-un ciob lipit oglinzii de pamant
Si-un zambet impietrit
Pierdut pe-o aripa de vant.

In urma pasilor, copaci
Crescut-au din pamant
Udati cu sange de-amintiri,
Scaldati in raza viselor
Ce-acuma-s cioburi de mormant.

Drumul 'napoi se pierde
Ma cheama o tacere
Mi-a dat vechea oglinda
A icoanei unui sfant.

... tacere ...

Timpul s-a oprit in punct,
Ochii fura lumina,
Sa o ascunda-n plumb,
Iar zambetul atarna-n scrum.

... tacere ...

Dulce tacere, venin cu miere,
Prieten drag, dusman perfid,
Sub cifru m-ai inchis
Ca sa ma feresti
De lumina viselor ceresti,
Acum ma sting,
Caci te urmez ... tacere !


Un sentiment familiar m-a cuprins in timp ce-mi citeam vechile poezii. Ganduri pe care le-am uitat, sentimente, zbateri, framantari atat de cunoscute. M-am bucurat sa le recitesc, oricat de triste ar fi si poate pentru ca inca ma regasesc in ciuda contextului diferit. Mi-e dor sa scriu poezii, ma-ntreb oare de ce m-am oprit?

Cat despre tacere, inca m-ascund dupa padurea de-amintiri si vise si cateva ziduri precum Ierihon. Dar in spate e liniste si siguranta de care atat ma agat.
Ma-ntreb cand au sa cada toate si cine-mi va da si mie o inimia de carne? As putea sa o am acum, dar asta ar insenma sa-ncep sa dau cu dalta-n Ierihon. Ii cunosc calcaiul lui Achile, ca doar eu l-am ridicat, dar asta e sinucidere curata. Sa-mi frang eul? Prea mult ...

A long long drive

Ce-mi doresc de ziua mea?
Sa am parte de a long, long drive, dar fara posibilitatea de intoarcere.
A long drive, fara o tinta anume, sa uit de toate, sa nu ma gandesc la toate cate las in urma, ci doar la cei 22 de ani din viata care au trecut, la felul in care au trecut.
Sa pot sa-i multumesc mamei mele pentru ca acum 23 de ani a ales suferinta si sacrificiul doar ca sa lase un miracol sa ia nastere si sa ma aduca pe mine pe aceasta lume. Sa-i multumesc pentru alti 23 de ani plini de suferinta si sacrificiu, pentru grija, dragoste, bucurii, lacrimi si invaturi si sa-mi cer iertare pentru lacrimi si neascultare.
Sa recunosc ca in toti acesti ani am avut parte numai de binecuvantari peste binecuvantari si ca tot ce a venit peste mine, a venit din mana Domnului, indiferent ca a fost usor sau greu.
A long drive, sa-mi aduc aminte unde stau si incotro ma indrept.
A long drive, sa pot sa ma regasesc, regasind-ul pe Dumnezeu.

De ce fara posibilitatea de intoarcere. Aici intervine latura mea egoista si las(h)a: nu vreau sa ma intorc la tot ce las in urma, pentru ca is atatea lucruri cu care trebui sa "deal with" si sincer, nu mai stiu care sunt deciziile corecte.
Am obosit luptand si am nevoie de un stop (unul permanent, ca sa fiu sincera).

Dar pana la urma, viata e a long long drive si-atunci ma-ntreb daca nu cumva decizia corecta e sa continui sa ma bucur de aceasta calatorie si sa nu ma opresc din dans.

In calatoria mea, maine am sa trec pe langa un stop. De maine in colo am voie sa traiesc regulamentar cu 23 de ani la ora. Bagajele au devenit din ce in ce mai grele cu fiecare an, iar viteza a crescut. Ma-ntreb, oare cum trebuie sa traiesc de fapt ca sa maincadrez in limita de viteza?
Rugaciunea mea de ziua mea e simpla. "Doamne, oare ce mi-ai pragatit? Ajuta-ma sa pot trece alaturi de Tine, prin tot ce ma asteapta si zi de zi sa invat sa depind mai mult de Tine si mai putin de mine."

In sfarsit acasa

Timp de 2 saptamani si jumatate, am avut bucuria sa raman singura acasa. O sa spuneti si ce mare scofala?
Pentru mine a fost o experienta noua. Nu am mai fost pusa in situatia de a sta acasa singura sau de a trebui am grija de mine si de casa pentru o perioada asa de lunga.
A fost un timp in care am realizat cat de mult m-a binecuvantat Dumnezeu prin parinti. Au ales sa-mi dea viata ca apoi sa ma creasca si sa se ocupe de mine. Zi de zi, grija lor se indreapta asupra mea si e atat de bine sa stii ca are cine sa aiba grija de tine si ca nu esti singur in lupta de zi cu zi.
Pana si faptul ca se ingrijesc de cele necesare tie, cum ar fi mancare, haine si un loc unde sa dormi, este o mare binecuvantare si un gand de care nu trebuie sa ma ocup eu.
Multa vreme am vrut sa fiu independenta si cred ca asta ne dorim cu totii. Sa scapam de parinti, sa luam noi decizii cu privire la viata si la felul in care o traim, dar pe de alta parte, sa nu fim raspunzatori de deciziile pe care le-am luat. Vrem sa demonstram ca si noi putem sa ne descurcam singuri, ca nu avem nevoie de ajutorul nimanui, dar ce bine e cand altcineva ia decizii in locul nostru si-si asuma responsabilitatea pentru ele.
Ce bine e cand nu trebuie sa dai socoteala de faptele tale, stiind ca altcineva mai intelept ti-a cerut sa le faci in felul acesta, iar restul explicatiilor apartin lui. Poate suna demodat tot ce spun, dar cred ca linistea si pacea vin tocmai din lipsa de griji. Si cred ca la fel e si in relatia cu Dumnezeu. Ascultarea si increderea in cuvintele Lui, nu pot sa ne aduca decat liniste si impacare. Pe cand momentele cand alegem sa ne luam viata in maini, ne aduc mult stres, responsabilitate, ganduri, griji ... Dumnezeu a luat toate deciziile in locul nostru si ne cere doar sa le urmam cu increderea ca ele ne vor aduce liberatea dupa care tanjim. Libertatea de a nu fi legati de grija si responsabilitatea propriei noastre vieti si a celor din jurul nostru.
Cat de ironic e ca faptul ca libertatea o gasim nu in independenta, ci in dependenta.
Nu am fost creati pentru independenta, ci pentru dependenta, nu cu nevoia de singuratate, ci cu nevoia de relatii.
E atata pace sa stiu ca sunt acasa alaturi de parinti. E atata pace sa stiu ca pot fi acasa, alaturi de Dumnezeu.
Multumesc si iarta-ma pentru atatea momente in care nu stiu sa apreciez.

Mai ascult sau doar aud?

Nu pot sa nu remarc nevoia continua de a fi mereu ocupata, de-a vedea ceva (relaxant), de-a citi (nu pentru scoala), de-a asculta. Oare de ce?
Am uitat ce-nseamna sa fie liniste in jurul meu.
Am uitat sa-mi ascult propriile ganduri.
Nimic nu ma mai socheaza, pentru ca nu mai dau gandurilor si sentimentelor mele timpul necesar pentru a procesa si analiza situatiile din jurul meu.
Nu fac decat sa le hranesc cu iluzii desarte, iar in final nu reusesc decat sa le arunc pe toate intr-un colt si sa le inchid gura. Cine mai are nevoie de ele?
Doar avem muzica, carti, filme, videoclipuri care ne spun CE, CUM si DE CE ar trebui sa facem.
Nici macar timp sa ma gandesc nu mai am. Si pe masura ce zilele trec, simt ca pierd ceva. Simt ca ma pierd.
Ce ar trebui sa fac? Sa-nchid calculatorul, televizorul, cartea, revista, telefonul, iphone-ul sau ipod-ul si sa ma pun pe genunchi. Si in tacerea camerei sa stau si sa ascult. S-ascult zarva din launtrul meu. Am sa ma mir de cate am sa aud.
Invata-ma Doamne, din nou, sa ascult. Sa tac, dar nu ratacind cu gandul, ci ascultand si facand liniste sufletul meu. Oare cat de mult imi va lua sa ajung acolo?

Gandurile unui gand

- “Am pacatuit, fa-ne ce-Ti va placea. Numai izbaveste-ne astazi!”

Parca am mai auzit undeva aceste cuvinte…
Ca un déjà vu, traiesc prin ele imagini vechi insufletite dupa mai mult de doua mii de ani de tacere…
Oameni, lacrimi, durere ... stransi de clestele ce sta sa-i rupa…
Disperare, regret, strigat … neputinta si-a deschis ochii dupa un lung somn, a cuprins trupul si a rupt lanturile din jurul panicii inchise in inchisoarea mintii…

- “Numai astazi!”
Doar astazi! Scapa-ne Doamne si ne vom inchina Tie! Ai mila de noi, caci ne pocaim!
…. Si maine?...
Maine vom striga din nou “numai astazi”?
Dar peste o luna, peste un an, doi, trei? Se va cutremura iar cerul de atata “astazi”?

Cata implorare in cuvintele unor pumni de tarana. Implora cerul sa lase ploaia sa spele noroiul, tina si pacatul. Dar dupa ploaie, noroiul tot negru ramane, “caci din tarana esti si in tarana te vei intoarce”.

Si totusi, “El s-a indurat de suferintele lui” si i-a izbavit.
Cata bucurie! Iata un final fericit!

Dar,
timpul inca nu s-a oprit,
isi continua trecerea nestingherit;
vremea inca nu s-a implinit;
iar povestea merge mai departe.

“Poporul a slujit Domnului in timpul vietii lui si a batranilor care vazusera ce facuse Domnul pentru Israel”

Si daca nu ar fi vazut, ar mai fi slujit ei pe Domnul?

“S-a ridicat dupa el un alt neam de oameni care nu cunostea pe Domnul, nici ce facuse El pentru Israel. Copii lui Israel au facut atunci ce nu placea Domnului si au slujit Balilor”. … “Au parasit pe Domnul”.

Izbaziti din necaz, din tina, din pacat … de ce?

Si Domnul?
“Domnul s-a aprins de manie impotriva lui Israel.”

Atunci …
“Copii lui Israel au strigat catre Domnul”: - “Izbaveste-ne astazi!”
“Si Domnul le-a ridicat un izbavitor” …

*
Din nou a plouat peste noroi si tina a spalat … S-a uscat la soare si deasupra parca s-a-ngalbenit, insa pe interior, tot negru a ramas.

“Au facut iaras ce nu placea Domnului” …

Iaras? …

“Iaras au facut ce nu placea Domnului”…
… “iaras” …
… “iaras” …
… “iaras” …

Si “Domnul s-a aprins de manie”,
iar “copii lui Israel au strigat catre Domnul” …
… “iaras” …
… “iaras” …
… “iaras” …

“Binecuvantati pe Domnul”, caci Domnul i-a izbavit. Imbracati haine de sarbatoare si veniti inaintea Lui. Laudati-L si-I cantati.

“Laudati pe Domnul!
Laudati-L cu sunet de trambita,
laudati-L cu alauta si arfa!
Laudati-L cu timpane si cu jocuri,
laudati-L, cantand cu instrumnete cu coarde si cu cavalul.
Laudati-L cu chimvale sunatoare,
laudati-L cu chimvale zanganitoare!”
… caci “Domnul izbaveste pe prinsii de razboi!”
“Bucurati-va intotdeauna in Domnul. Iaras zic: bucurati-va!”

*
Ascult de mult aceste cuvinte in linistea camerei scaldate-n intuneric. Sunt cuvintele gandurilor ce fierb in mine, nascute din firul unui ghem de poveste.
De afara se-aude cum bat picurii in geam. Vor sa-I las sa-mi spele negura ce mi-a invaluit sufletul. Dar ploaia-I rece …
Si ploaia bate …
… “iaras” …
… “iaras” …
… “iaras” …

Revoltator as vrea sa strig precum Isus in fata multimii: “O, neam necredincios! Pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi?”

“Astazi daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile”

“Ce sa-ti fac Efraime, ce sa-ti fac Iudo”

“Izbaveste-ne astazi!”

“Norodul acesta se aproprie de mine cu gura si Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”

Inima? … gandurile? … faptele? …
Noi avem buzele, vorbele … la ce bun si celelalte?

"Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?"

"Niciodatã nu v-am cunoscut!”

Dar Doamne, in Numele Tau …
“Izbaveste-ne astazi!”


In mine e furtuna, e razboi.
Se bat cuvintele-ntre ele si gandurile de-asemenea.
Se strange sufletul intr-un ghem depanat cu lacrimi.
Si ploaia-i rece de fiecare data, noroiul tot negru…

Doamne pana cand te vei indura de mine?

“El va avea iarãsi milã de noi, va cãlca în picioare nelegiuirile noastre, si vei arunca în fundul mãrii toate pãcatele lor.”

Pana cand ma lasi sa strag de sfori?

“Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit,
indurarile Lui nu sunt la capat,
ci se inoiesc in fiecare dimineata.”


… pana cand?

Ganduri pentru sfarsit de an, inceput de an nou

* Nota: Tot ceea ce urmeaza e un exercitiu de imaginatie.

1 + 1 = Har

(O altfel de demonstratie matematica in geometria lui Dumnezeu)

Ce cunoastem:

Fie un spatiu geometric nelimitat, in care exista o sfera stralucitoare numita soare si alaturi o multime de puncte negre. Presupunem ca soarele este Dumnezeu, iar punctele suntem noi, oamenii.

Soarele este inconjurat de intuneric, insa lumina Sa continua sa strapunga aceasta perdea neagra.

Cu totii am auzit de geometria euclidiana si chiar daca nu am auzit, cu totii o folosim in viata de zi cu zi, insa putini stim ca exista si alte tipuri de spatii geometrice, guvernate de cu totul alte reguli.

Acest spatiu pe care l-am prezentat se gaseste in geometria lui Dumnezeu.

De demonstrat:

1 + 1 = Har

Demonstratia:

O prima constatare ar fi ca ne aflam intr-un spatiu din geometria lui Dumnezeu. Toate regulile si principiile cunoscute pana acuma nu mai sunt de loc valabile. Si totusi un lucru ramane neschimbat. Daca apropiem aceste puncte negre de soare, rezultatul va fi format din aceleasi puncte, scoase insa mai mult in evidenta.

Cu cat ar fi sa mutam un punct negru mai aproape de soare, cu atat observam mai clar ceea ce este: si anume,un punct negru si nimic mai mult. Nu 2 puncte, nu 3, nu un patrat, nu de culoare mov si nici albastru inchis, ci doar un punct negru.

In alta ordine de idei, un om adus mai aproape de Dumnezeu, il descoperi asa cum e el … cu cat mai aproape, cu atat poate fi observat fiecare detaliu ce defineste acel om si cu atat mai mult scapi de orice neclaritate sau nelamurire cu privire la el.

De retinut ca punctul nostru ramane tot punct si tot negru, insa unul ceva mai “sincer” cu el insusi si cu cei din jurul lui.

Asa cum poate ati realizat, daca ar fi sa mutam punctual mai departe de soare, cu atat mai mult s-ar confunda in intuneric, iar noua ne-ar fi tot mai greu sa-l deosebim de celelalte puncte. Astfel, omul departe de Dumnezeu isi pierde identitatea.

Acum vom incerca sa facem un alt experiment. Vom muta punctul pe sfera. Logic ar fi ca punctual nostru sa ramana acolo, iar rezultatul sa fie o sfera cu un punct negru sau o sfera a carei culoare galbena sa fie putin tulburata. Poate un singur punct nu e de ajuns pentru a observa diferenta. Dar imaginati-va o multime de puncte negre indeajuns de mare sa acopere intreaga suprafata a sferei. Din nou, logic ar fi ca rezultatul acestei mutari sau “adunari” geometrice sa fie o sfera cu multe puncte negre, acoperita in intregime … o sfera complet neagra sau complet gri. Sa nu uitam insa unde ne aflam …asa cum am mentionat la inceput. In geometria lui Dumnezeu, tot ce am presupus a fi logic, devine ilogic. In fata unui Dumnezeu atotputernic si plin de dragoste, o sfera nu gri, nici calduta, ci aceeasi sfera stralucitoare, insa mai mare. De ce mai mare? Daca e sa ne uitam prin ochelarii lui Dumnezeu sau daca am putea aduce perdeaua neagra mai aproape de sfera, am observa in contrast o multime de puncte lucitoare ce plutesc in jurul soarelui … mici licurici ce raspandesc lumina in intuneric …

Negru cu alb, logic ar fi gri.

Rece cu cald, ar rezulta caldicel,

iar 1+1 ar fie egal cu 2.

La Dumnezeu,

negru cu alb e har,

rece cu cald tot har,

iar 1+1=Har.

Concluzia:

Un om alaturi de un alt om, in spatiul lui Dumnezeu, inseamna Har. Nu 2 oameni diferiti, ci 2 oameni care invata din diferente, nu 2 oameni indiferenti, ci 2 oameni care au grija unul de altul si care se ridica unul pe altul. Nu 2 oameni care lucesc separat, ci 2 licurici pusi alaturi ca lumina lor sa straluceasca mai puternic.

Imaginati-va cum ar arata sa aduni laolalta miliarde de licurici! Dar miliarde de oameni in spatiul lui Dumnezeu!

Lutul inspre soare

Daca noi plangem cand pierdem un om de langa noi, oare Tu nu plangi cand se pierde o oaie din turma Ta?

Oare cu ce inima privesti Tu la oile ce-Ti intorc spatele si fug de Tine?

Care e durerea Ta cand imi vand sufletul celui rau si inconstient aleg sa-mi pierd viata?

Oare ce simti, cand in dreptatea Ta, imi respecti alegerea de-a trai rupta si despartita de Tine?

Judeci cu dreptate si pe cel bun si pe cel rau si fiecare isi primeste rasplata, totusi, Tu ne iubesti la fel de mult pe toti.

Cum impaci Tu Domane dreptatea Ta, cu dragostea Ta? Nu traiesti cu o inima franta? Si daca durerea pe care alegerile noastre Ti-o pricinuiesc e atat de necunoscuta si de ne-nteleasa si poate de mii si mii de ori mai mare decat orice durere pe care o simtim noi, Doamne, cum rezisti?

Si Doamne, Tu simti durerea? Nu ai nevoie de ea si totusi, o simti Tu oare?
Regret...
manie...
durere...

Doamne, Tu strigi? Si unde strigi Tu? Te aud sau strigatul Tau e mut?

Plangi de fiecare data cand pun o caramida pe zidul ce ma desparte de Tine sau pastrezi lacrimile si tristetea in Tine ca sa nu ma ineci cu ele?

Si Tata, daca in maretia si bunatatea Ta e pace, cum faci frustrarea sa dispara?
Dragoste...
Credinciosie...
Pace...

Prea stralucesti prea tare...