"Viata, moarte si tot ce se intampla pe parcurs - la asta se refera muzica. Credinta, speranta si dragoste. Oglinda pare tot mai intunecata pe zi ce trece. Incerc sa inteleg ce-i cu lumea asta si nu reusesc. Ce-i cu toata durerea, suferinta, plansetele, dezamagirile si varsarile de sange.
Cred in continuare in cantecele ce-au fost tesute in insasi fibra fiintei noastre. Si cred ca durerea le face mai frumoase, mai melodioase. Am simtit muzica invadandu-mi viata cu bucurii si tristeti, deopotriva. Nu stiu de ce mi s-au intamplat toate cate mi s-au intamplat si, fara indoiala, habar nu am ce-mi rezerva viitorul. Dar exista cateva lucruri de care sunt sigur. De pilda, ca este o fantana din care izvoraste apa ce ne potoleste setea, cat si cea care ne inunda, catastrofal, vietile. [...] dragostea lui Dumnezeu te va schimba, daca-I dai voie, oricine ai fi si orice ai fi facut in trecut. Dumnezeu tine prea mult la noi ca sa ne lase sa ramanem asa cum suntem. El ne inghionteste si ne impinge si ne imboldeste pana cand ajungem sa vedem adevarul, iar asta m-a facut sa-L iubesc si sa-L urasc, deopotriva. [...]
N-am sa inteleg niciodata dragostea Lui fata de creaturile acestea imperfecte, o dragoste care le elibereaza din robia pacatului, fara sa le ceara nimic in schimb, decat sa devina fii si fiice ale singurului Rege adevarat.
Nu stiu cum e sa ai suflet. Stiu ca nu voi experimenta niciodata lucrul acesta. Nu inteleg cum e sa fii limitat de dimensiunea temporala si sa nu poti vedea adevarul vesniciei cu proprii-ti ochi. Dar, pe masura ce ma inalt deasupra copacilor plini de culoare, inteleg tot mai mult ce simt oamenii. Caci fiecare rasuflare a lor, fiecare nota a fiecarui cantec ce rasuna in inimile lor izvoraste nu din adancul lor, ci din adancul Lui Insusi." (Aproape ca-n rai - Chris Fabri)